Triunghiul lui Kanizsa / despre prieteni imaginary

Încă de la începutul secolului XX psihologia gestaltistă încerca să descrie fenomenele iluziilor optice. Odată cu Rudolf Arnheim și Hans Wallach, aceste studii capătă un contur din ce în ce mai clar. Arnheim sintetizează legea fundamentală a percepției, concluzionând că “orice configuraţie de stimuli tinde să fie văzută astfel încît structura rezultantă să fie cît mai simplă posibil în condiţiile date.” În 1976 psihologul și artistul italian Gaetano Kanizsa, preocupat de câteva decenii de problematica percepției, resuscita interesul pentru iluziile optice propunând – de acum faimos – un triunghi iluzoriu, formă geometrică pe care privitorul însuși o proiectează în spațiile absențe ale formei-contur. În privința prietenilor imaginari, cercetările ne arată că aceștia constituie o parte normativă a copilăriei și chiar a maturității. În psihologie se susține că însoțitorii imaginari pot fi identificați mai lesne cu personajele create de un prozator. Unii oameni de știință afirmă chiar că persoanele creative, precum scriitorii de romane de ficțiune sunt mai predispuși a avea prieteni imaginari în copilărie. Diferența majoră între un amic imaginar pe care îl întâlnim cu precădere la copii și prezențele imaginare din psihopatologie este aceea că în cazul tulburărilor psihice, creatorul entității imaginare nu este capabil să distingă între realitate și imaginar. Copiii folosesc adesea prietenii imaginari în scopul de a experimenta situații pe care nu le-au trăit încă, interacțiunea cu entitatea imaginară devenind în acest fel o modalitate de a cunoaște lumea înconjurătoare, prietenul imaginar devine un interpus între lumea reală și lipsa de experiență în relație cu ea, un exercițiu de cunoaștere a celorlalți înainte de a fi interacționat cu ei. După cum Platon ni-i descrie pe Menexenos, Hippothales și Lysis ca fiind tineri și frumoși prin prisma kalokagathiei, o calitate morală “vizibilă” cu ochiul liber, expoziția de față încearcă să problematizeze condiția artistului de la care se așteaptă să producă “frumos”, să creeze o “realitate” “sublimă”. Oare aceasta nu îi servește privitorului ca o proiecție iluzorie a propriilor interstiții și lacune ale formei-contur?

Artiști: Șerban Anechitei, Andreea Cioară, Elena Huncă, Maria Hreniuc, Bianca Huțanu, Diana Iordache, Mihai Mocanu, Ionuț Niga, Orlando Poenariu, Filofteia Răileanu, Smaranda Ursuleanu, Martha Vieru

Curator: Conf. univ. dr. Dan Acostioaei

Profesori coordonatori:

Prof. univ. dr. Maria Urmă

Prof. univ. Mihai Pamfil

Lect. univ. dr. Bogdan Maximovici

Lect. univ. dr. Adrian Stoleriu

Lect. univ. dr. Ramona Biciușcă

Lect. univ. dr. Daniel Sofron

Vernisaj: 4.04.2017, ora 18:00 Galeria apARTe Str. Sărărie nr. 189, Iași